Află cum să faci una dintre cele mai frumoase forme din baloane

Cumpără baloane aniversare de la Decodamira pentru petrecerea copilului

Nu există petrecere fără baloane! Acestea sunt prezente atât în cadrul nunților și a botezurilor, cât și atunci când vine vorba despre petrecerile aniversare ale celor mici sau mari.  

Astfel, dacă sărbătorești ziua de naștere a celui mai mic membru al familiei, este necesar să te pui la curent cu metodele prin care poți obține cele mai interesante forme din baloane. Cu ajutorul acestora poți decora sala evenimentului într-un mod aparte.  

Forme din baloane – Pași pentru realizarea unui câine 

– Umflă balonul și leagă-l la un capăt 

Cumpără baloane aniversare lungi de calitate superioară, astfel încât întregul proces să fie unul sigur.  

Este ideal să folosești o pompă pentru a umfla balonul, astfel încât acesta să-ți mărească volumul într-un mod ușor și rapid. Nu-l umfla prea mult, pentru că este posibil să se spargă în timpul manevrării.  

În cele din urmă, leagă-l cu ajutorul unui nod simplu. 

– Realizează nasul și urechile câinelui 

Răsucește o bucată mică de balon în imediata apropiere a nodului. Lângă această zonă, mai învârte de două ori balonul, însă în porțiuni mai mari, de circa 4 centimetri. La final, trebuie să ai un balon cu trei părți răsucite: una mică și două egale.  

După, răsucește între ele cele două părți identice, astfel încât să obții urechile câinelui și nasul, care este reprezentat de porțiunea cu cea mai mică dimensiune.  

– Formează corpul și picioarele câinelui 

După ce ai obținut urechile și nasul câinelui, lasă mâna mai jos pe lungimea balonului și mai răsucește o zonă mică. În acest fel, realizezi gâtul animalului. Este recomandat ca această latură să aibă circa 2 centimetri. 

Ține cu o mână gâtul abia format, iar cu cealaltă mai învârte două zone, însă de aproximativ 4 centimetri fiecare. În acest moment, trebuie să ai trei porțiuni noi. 

Răsucește ultimele două laturi, de 4 centimetri,  astfel încât să concepi picioarele din față ale câinelui.  

Ceea ce rămâne din balon reprezintă corpul animăluțului.  

Însă, pentru a obține și picioarele din spate este necesar ca din bucata de balon rămasă, să răsucești două secțiuni de circa 3 centimetri fiecare. În cele din urmă, învârte între ele aceste două porțiuni și construiește picioarele din spate ale cățelului.  

– Concepe coada animalului 

După ce ai urmat toți pașii de mai sus, cu siguranță îți rămâne o porțiune mică de balon nefolosită. Aceasta este coada cățelușului.  

Este posibil ca aceasta să stea puțin într-o parte, nu deasupra picioarelor, din cauza manevrării agresive a balonului. În cazul acesta, este ideal să tragi puțin de coadă în direcția dorită, astfel încât aceasta să se așeze. Cu toate acestea, nu forța prea tare coada balonului, astfel încât aceasta să nu se rupă.  

În concluzie, după ce ai învârtit în acest fel mai multe nuanțe de baloane, poți să le așezi pe podeaua sălii evenimentului sau pe mesele celor mai mici invitați.  

Prin urmare, nu este chiar atât de greu să creezi forme din baloane, precum clovnii. Ai nevoie de puțin timp și îndemânare, pentru a reuși să-ți bucuri copilul cu cele mai frumoase figurine realizate cu ajutorul acestora. Incearca si tu aceste decoratiuni petrecere de la DecoDamira!

      0
        0
        Coș de cumpărături
        Coșul este gol!
        Decodamira
        Logo
        Produse comparate
        • Total (0)
        Comparare
        0
        Cos de cumparaturi